” Aproximativ 72% dintre angajatori au dificultăţi în a găsi candidaţi pentru ocuparea posturilor disponibile în piaţă, aceasta fiind ponderea cea mai ridicată existentă în România de la declanşarea crizei şi până astăzi(…).
Revenim la nivelurile de dificultate pe care le aveam înainte de declanşarea crizei când era o piaţă foarte ofertantă pentru candidaţi şi mai puţin ofertantă pentru angajatori. Pe de altă parte, această dificultate se înregistrează şi la nivel global, unde vorbim de un procent de 40%, cel mai ridicat nivel din 2009 până acum. România se află pe locul trei în lume în clasamentul ţărilor în care angajatorii întâmpină cele mai mari dificultăţi în ocuparea posturilor, fiind precedată de Japonia şi de Taiwan“, a spus Corina Gonteanu, director strategic de marketing Europa în cadrul furnizorului de soluţii privind forţa de muncă ManpowerGroup, la emisiunea de business ZF Live.
În clasamentul meseriilor pentru care se găsesc foarte greu candidaţi primul loc este ocupat de meseriaşii calificaţi, urmând în ordine muncitorii necalificaţi, inginerii, operatorii CNC (cei care operează maşinile computerizate), şoferii, personalul de hoteluri şi restaurant, personalul IT, reprezentanţii de vânzări, personalul contabil şi financiar şi managerii de vânzări.
În afara deficitului de candidaţi, principalele probleme cu care se confruntă angajatorul sunt lipsa de experienţă practică, aşteptările financiare necorelate cu oferta de muncă şi lipsa abilităţilor personale şi interpersonale.
„Din analiza nostră reiese că lipsa de experinţă practică continua să fie o problemă. Foarte multă lume se ancorează în ideea că dacă eşti începător nu ai cum să ai experineţă. Este important pentru candidat să încerce să facă parte din mai multe programe de internship, să facă practică pe parcursul anilor de studiu. Angajatorul are nevoie să vadă că dincolo de ce scrie pe diplomă, candidatul are idee despre legătura pe care trebuie s-o facă între teorie şi ce urmează să facă la locul de muncă.“, explică Corina Gonteanu.
Adaptabilitatea, flexibilitatea muncii şi diversitatea reprezintă câteva soluţii care ar putea ajuta în rezolvarea crizei de personal existentă astăzi.
Sursa: Ziarul Financiar